100 de ani de la nasterea Parintelui Ilie Cleopa. O fotografie cu Parintele Ioanichie Balan, Parintele Ilie Cleopa si Parintele Arsenie Papacioc, duhovnicii din Ceruri ai neamului romanesc

Simpozion la 100 de ani de la naşterea părintelui Cleopa

Deschiderea lucrărilor simpozionului va avea loc vineri, 27 aprilie, la ora 15:00, în demisolul bisericii mari a mănăstirii, închinată Sfintei Teodora de la Sihla, unde va fi vizionat un documentar cu mărturii ale unor personalităţi care l-au cunoscut pe părintele Cleopa, realizat de TRINITAS TV. De asemenea, vor fi proiectate câteva filme conţinând cuvinte de folos ale părintelui Cleopa, realizate de Doxologia Media, iar invitaţii vor vorbi despre fostul duhovnic al Mănăstirii Sihăstria. De la ora 18:00 se va săvârşi slujba Vecerniei, iar seara, de la 23:00, Utrenia.

Sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 6:00, se vor oficia Acatistul, Sfânta Liturghie (ora 7:00) şi va fi săvârşit Parastasul pentru marele duhovnic la mormântul său, aflat în cimitirul Mănăstirii Sihăstria.  Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ va marca împlinirea a 100 de ani de la naşterea marelui duhovnic şi predicator, arhimandritul Cleopa Ilie, printr-un simpozion. Organizat timp de două zile, evenimentul se va bucura de participarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a mai multor ierarhi, dar şi preoţi profesori, stareţi şi stareţe, monahi şi credincioşi care l-au cunoscut pe îndrăgitul duhovnic.

Trisaghionul. Simpozionul dedicat părintelui Cleopa va continua de la ora 11:00, când se vor difuza alte filme cu nemuritoarele poveţe ale cunoscutului duhovnic, urmate de cuvintele invitaţilor şi de prezentarea, de către scriitorul Grigore Ilisei, a albumului „Părintele Cleopa, omul lui Dumnezeu printre oameni“. În continuare, arhim. Petru Bălan de la Mănăstirea Sihăstria va prezenta toate scrierile în limba română ale părintelui Cleopa, precum şi traduceri ale operelor cunoscutului duhovnic. La final se va vizita chilia părintelui Cleopa din incinta mănăstirii.

Părintele Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912 în comuna Suliţa din judeţul Botoşani, primind la botez numele Constantin. În anul 1937, rasoforul Constantin a fost luat sub mantie de schimonahul Proclu Popa, fiind călugărit sub numele Cleopa de protos. Ioanichie Moroi, egumenul Sihăstriei. A fost hirotonit ierodiacon în luna decembrie a anului 1944, iar ulterior a fost numit oficial egumen al Sihăstriei. În anul 1949, părintele Cleopa a fost trimis ca stareţ la Mănăstirea Slatina, din judeţul Suceava, alături de un grup de 23 de părinţi. În urma persecuţiilor din partea autorităţilor, hotărăşte să se retragă în pădure. În 1954, patriarhul Iustinian a obţinut aprobare pentru cei doi nevoitori, părintele Cleopa Ilie şi părintele Arsenie Papacioc, să nu mai fie persecutaţi şi să vină la Patriarhie. Aici au stat câteva luni, fiind trimişi la mai multe mănăstiri din jurul capitalei, pentru a spovedi şi povăţui pe monahi. Văzând situaţia grea cauzată de persecuţiile din partea autorităţilor, părintele Cleopa s-a retras din nou, pentru a treia oara, în munţii Moldovei.

Pe 29 septembrie 1964, părintele Cleopa s-a întors definitiv în Mănăstirea Sihăstria. A plecat la Domnul pe 2 decembrie 1998, slujba de înmormântare fiind oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în prezenţa a mii de credincioşi.

Sursa text si foto: Doxologia

Coperta: Familia Ortodoxa

Posted in Ortodoxie si Romanism | Tagged , , , | Leave a comment

Poetul-martir Radu Gyr (2 martie 1905 – 29 aprilie 1975). Fotografii In Memoriam















Posted in Ortodoxie si Romanism | Tagged , , | 1 Comment

Cum a scapat de la moarte Parintele Adrian Fageteanu pana cand a fost chemat la Domnul. Marturii VIDEO/FOTO/INFO

Foto: Anca Larisa – Orthphoto.net



Parintele Adrian Fageteanu s-a stins din viata in seara zilei de marti, 27 septembrie la spitalul Fundeni. Pe 16 noiembrie implinea 99 de ani. Inmormantarea va avea loc sambata, de ziua Acoperamantului Maicii Domnului, la ora 12.00, la Manastirea Lainici. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

In tinerete a facut parte, impreuna cu alti alesi din miscarea ortodoxa “Rugul Aprins” de la Manastirea Antim, alaturi de Vasile Voiculescu, Papacioc, Staniloaie, Petroniu, Sofian, Ghius, Roman Braga, Sandu Tudor. Era licentiat in Drept si Teologie. Fiu a lui Mihail si al Aurorei, s-a nascut la 16 noiembrie 1912 in comuna Deleni, regiunea Cernauti. A luat 20 de ani de temnita grea si s-a eliberat de la Aiud (dupa ce a mai trecut pe la Suceava si Jilava) in 1964. (Constantin Jinga – Miscarea “Rugul Aprins” de la Manastirea Antim, in Altarul Banatului, 2001, XII (XL), Nr. 10-12, p. 48-58.)

A fost intemnitat timp de 12 ani la Galata, Văcăreşti, Braşov, Târgu Jiu, Slobozia, Făgăraş, Jilava, Canal, Aiud, Suceava


Provenit din ţinutul Bucovinei strămoşeşti şi educat lângă icoana creştină, Adrian Făgeţeanu a simţit încă din copilărie apropierea de Dumnezeu. Experienţa din tinereţe şi momentul de la Stalingrad, când fusese la un pas de moarte, i-au marcat profund viaţa. Îşi caută răspunsurile sufleteşti printr-o apropiere tot mai mare de mediul teologic. După război intră la Facultatea de Teologie, iar caracterul său de luptător îl determină să ajute tineretul universitar să rămână creştin. Apare reacţia din partea noilor democraţi, a celor care îl negau pe Dumnezeu. Este nevoit să vină la Bucureşti, unde întâlneşte grupul închegat de la Antim din jurul ziaristului Sandu Tudor. Intră chiar în acest grup şi se iniţiază tot mai mult în cultura isihastă. Îl urmează pe Sandu Tudor la Govora, dar este arestat pentru nişte pretinse culpe din vremea războiului. Eliberat, îl reîntâlneşte pe Sandu Tudor care se retrăsese la Schitul Rarău. Este convins să se retragă spiritual la Mănăstirea Slatina, la umbra acţiunilor „Rugului Aprins“. Nu mai reuşeşte, deoarece este arestat la 25 februarie 1958. Este anchetat în „lotul Rugul Aprins“ şi condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Supravieţuieşte temniţei comuniste, fiind eliberat în 1964. În prezent (la data scrierii- n.m.), părintele mărturisitor vieţuieşte la Mănăstirea Lainici. (Adrian Petcu)

*
Parintele Adrian Fageteanu

“(…)Marturisirea Parintelui este tulburatoare: „Singurul lucru bun din viata mea este ca am indragit taranul roman – rabdatorul lui Dumnezeu, persecutat de toata lumea si in toate vremurile”. De sapte ori a trecut parintele pe langa moarte. Avea cinci ani si era in timpul refugiului din Bucovina. Suit intr-o caruta impreuna cu parintii si tot avutul lor de tarani mijlocasi,…. Copil si fara minte, nu intelegea ce se intampla, ce tragedie traiau familia si oamenii din satele invecinate. Avea chef de joaca si, atras de zgomotul prundisului peste care calcau caii, s-a aplecat mai mult peste coviltirul carutei. O clipa de neatentie si nenorocirea s-a produs: „Fara sa-mi dau seama ce se intampla, roata carului mi-a trecut peste burta”, povesteste parintele. „Am murit pe loc. Spre groaza parintilor, nu mai suflam. Aveam abdomenul spart si mi se vedeau intestinele risipite pe prundis. Mama, saraca, era disperata. Plangea tanguindu-se de durere, in timp ce ceilalti refugiati, oprind carutele in dreptul nostru, o acuzau ca totul se petrecuse din vina ei, ca nu avusese grija de mine. Tot ei au sfatuit-o sa nu mai poarte cadavrul cu ea, ci sa ma inmormanteze in primul sat. Satul se numea Hlinita. Asa a facut. Ravasita de durere, a oprit in dreptul bisericii, dar pentru ca preotul paroh de acolo era plecat, m-a lasat in seama unui diacon si a platit o baba sa ma spele, sa faca toate cele necesare pentru inmormantare, ea plecand mai departe, de teama sa nu piarda convoiul refugiatilor.

” Intr-adevar, batrana s-a apucat de treaba dupa datina. M-a spalat, m-a imbracat in straie curate, m-a asezat pe masa, mi-a pus lumanarea sub forma de colac pe piept si a inceput sa-mi citeasca din Psaltire. Trecuse deja o zi, noaptea se instapanea peste incapere si, cum batrana continua sa citeasca rugaciunile pentru mort, cineva a zis: „Babo, inchide fereastra”. Femeia s-a mirat. Fereastra era inchisa, usa, la fel. „Atunci de ce clipoceste lumanarea pe pieptul mortului?”, a mai intrebat omul care priveghea in incapere. Apropiindu-se de mine, a vazut ca respiram.
Nu stiu daca a fost cu adevarat o minune sau ca baba, frecandu-ma apasat, mi-a pus inima in miscare. Stiu doar ca oamenii au trimis vorba prin alti refugiati sa o gaseasca pe mama si sa-i transmita ca baiatul ei a inviat. Sa nu va spun ce bucurie au trait parintii mei. Pentru ca nu puteau intoarce caruta din cauza puhoiului ce venea din spate, s-au intors in Hlinita pe jos, m-au dus la Suceava si, la spital, un medic m-a cusut, spunand ca in viata lui nu mai vazuse asa ceva.”
*

“O alta moarte clinica avea sa-l astepte pe parintele multi ani mai tarziu, la Stalingrad. Plecase voluntar pe front si, plin de viforul tineretii, dorea recastigarea Basarabiei. Tot voluntar s-a prezentat la generalul Dragalina (Cornel,+ 1949, fiul eroului Ioan A. Dragalina, n. n.,) oferindu-se pentru o actiune plina de primejdii si nu a mai revenit la unitate. Din nou, viata lui a ramas suspendata de un iluzoriu fir. Explozia unui srapnel l-a ranit grav. Era plin de sange si toata falca de jos abia se mai tinea intr-un rest de cartilaj. Era desfigurat si cu greu mai respira din cauza hemoragiei. Medicii ii dadeau doua-trei ore de supravietuire. Nu aveau cum sa-l ajute. Nu aveau cu ce. Singura sansa erau un spital si un chirurg priceput. Acolo, in camp deschis, nu se putea face nimic. Atunci, s-a petrecut minunea. In aer s-a auzit un zgomot intrerupt, de motor cu probleme si, cateva secunde mai tarziu, un avion nemtesc de vanatoare a aterizat, oprind chiar langa parintele. Avionul nu mai putea zbura. Avea o defectiune la rezervorul de benzina. Nu era ceva grav, caci neamtul a surubarit o vreme pe sub burta avionului si motorul a pornit. Vazand ca vrea sa plece, un ofiter roman, Ciurea (maramuresean), l-a rugat pe pilot sa ia ranitul, sa-l duca la un spital. Neamtul a refuzat. Nici un regulament din lume – nici omenesc, nici militar – nu-l putea obliga sa transporte un ranit. Era un avion de doua locuri (pentru pilot si observator) si orice kilogram in plus reprezenta o catastrofa. Atunci, fara sa mai stea pe ganduri, ofiterul Ciurea a scos pistolul si l-a pus la tampla aviatorului. Ori il lua si pe parintele, ori il impusca. Situatia era pe muchie de cutit. Cei doi nemti s-au tras deoparte si s-au sfatuit. Voiau sa suie ranitul in cabina, sa ruleze cateva sute de metri si apoi sa-l arunce din mers. Intr-adevar, ranitul a fost urcat cu chiu cu vai in carlinga, observatorul s-a chircit (numai el stie cum) pe scaunul din dreapta si avionul a pornit. Dupa cateva minute, parintele l-a auzit pe observator spunandu-i pilotului sa nu-l mai abandoneze pe camp. Avionul isi recastigase stabilitatea si motorul functiona bine. Zborul a decurs fara probleme. In doua ore, avionul a parcurs 600 de kilometri, dupa care ranitul a fost dus repede la un spital, unde astepta deja pregatita sala de operatie si toate cele necesare. „In tot acest timp, m-am gandit la multe”, isi aminteste parintele. „Mi-am revazut viata, mi-am pus intrebari. Nu era vorba de frica mortii, de durere fizica sau altceva. Era vorba de Dumnezeu. Mi-am dat seama ca si daca as fi fost imparat sau celebru sef de stat, nimeni nu m-ar fi putut salva in pustietatea campiei ruse. Aceasta intamplare mi-a schimbat viata din temelii. Dupa ce am iesit din spital, in concediu fiind, primul meu drum a fost la Putna, unde in fata altarului mi-am inchinat viata lui Dumnezeu, salvatorul meu”.

In anul 1958 Parintele Adrian a fost arestat din nou si la interogatoriul de la Suceava, un securist l-a batut cu bocancul in cap, incat cheagurile de sange i-au afectat iremediabil nervul optic. „Nu o sa ma crezi, frate, dar in inchisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu”, zice parintele Adrian. „Acolo, pretuiai tot darul lui Dumnezeu. Pretuiai aerul, pe care, intr-o celula suprapopulata, il cautai cateva secunde, cu randul, stand cu nasul sub crapatura usii. Pretuiai painea (doua felii prin care intrezareai lumina soarelui), alaturi de mierea unei vorbe bune. Eram slabi, dar ne ajutam intre noi. Lui Vasile Voiculescu i-am dat din portia mea. Firav si abia tinandu-se pe picioare, era pus sa duca niste hardaie mai mari decat el. Nu putea sa le ridice si atunci gardienii il pedepseau taindu-i ratia de mancare… In inchisoare, aveai nevoie de hrana, dar, mai presus de toate, de cuvantul lui Dumnezeu. Prin El ne-am aratat puterea. Imi amintesc ca la Aiud imi facusem un calendar pe degete, dupa metoda Gauss. Am calculat data Pastelui si mi-am dat seama ca era exact in acea noapte. Fara sa ma mai gandesc la urmari, am inceput sa strig: „Hristos a inviat!” si imediat din toate celulele a inceput sa razbata spre cer cantarea cea minunata: „Hristos a inviat din morti cu moartea pre moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le!”. Rasuna Aiudul de chemarea sperantei, de strigatul nostru de bucurie, spre disperarea gardienilor, care credeau ca am inceput o revolta. Alergau nebuneste prin curte si trageau focuri de avertisment, dadeau telefoane si cereau intariri. Erau speriati de glasurile noastre reunite, de forta spirituala a credintei, pe care nici o fereastra zabrelita nu o poate opri.

Sunt multe lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate intelege. Taria pe care ti-o da Dumnezeu ar fi una din ele… Cand am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gat si a aruncat-o in lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a batut crancen si a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lasat. Iarasi, am ridicat crucea si el m-a calcat in picioare. Dupa 8-9 incercari, ofiterul a cedat. M-a lasat in pace… Fiind in camera de tortura, imi spuneam: „Rezista! Nu-L face de ras pe Hristos” si poate nu o sa ma crezi, frate, dar dupa 60 de lovituri nu mai simteam nici o durere. Corpul singur lucra fara voia mea, parca se autoanestezia. In inchisoare incetezi sa existi, doar Hristos te tine in viata. La iesirea din Aiud, am aflat ca sarmana mea mama, atunci cand scria acatistul pentru preot, imi trecea numele si la vii, si la morti, nestiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – in puscarie, eram si viu, si mort, deopotriva.” (Pr. Gh. Naghi)

Posted in Ortodoxie si Romanism | Tagged , | 5 Comments

Vijelia si slujba de la inmormantarea Parintelui Arsenie Papacioc – VIDEO. Parastas de 40 de zile, sambata, 27 august, la Manastirea Sfanta Maria, Techirghiol


Posted in Ortodoxie si Romanism | Tagged , | Leave a comment

Părintele Arsenie: “Nu există înfrângere! Dar trebuie întâi să ştii să mori.” VIDEO INEDIT


“Nimeni nu s-a îmbrăcat in haine soldaţeşti ca să fie înfrant. Nu există înfrângere! Dar trebuie întâi să ştii să mori.”

Posted in Ortodoxie si Romanism | Tagged , , , | Leave a comment

Mainile Parintelui Arsenie la inmormantare

Posted in Ortodoxie si Romanism | Tagged , | Leave a comment

Inmormantarea Parintelui Arsenie Papacioc in imagini

Fotografii de Cristina Nichitus Roncea

Posted in Ortodoxie si Romanism | Tagged , , , | Leave a comment

Parintele Arsenie despre unguri si rolul Romaniei in istoria Pamantului. VIDEO INEDIT

Ţara Românească va avea un mare rol în istoria Pământului ăstuia

Basarabia e şi-un tampon între noi şi ruşi, care ne mai fereşte. Ruşii un popor fără fund. Şi ungurii sunt foarte primejdioşi. Câinoşi. Eu am fost primar al Zărneştiului. Dom’le, toate fabricile erau conduse numai de unguri. Şi s-a întâmplat de s-a făcut o mişcare în favoarea lor, în Ardeal. Au îndrăzneală de stăpân. Un popor foarte primejdios. Şi acum, ei, care sunt intruşi, vor să pună mâna pe Ardeal.

Mulţi mă întreabă ce părere am despre Ţară. Ţara Românească, vă rog să mă iertaţi, spun cu îndrăzneală, simt că va avea un mare rol în istoria Pământului ăstuia. Pentru că nu este pe o poziţie de avangardă, ci de avanpost. Noi n-am luat nici un metru de pământ de la străini, şi uite, din toate părţile trag de noi. Ce ma-sa cauta-n Ardeal?! Sa se duca de unde-au venit!

Posted in Ortodoxie si Romanism | Tagged , , , , , , | Leave a comment

DE CE N-AI IUBIT? – Interviu cu Parintele Arsenie Papacioc


Parinte, cu ce cuget sa ducem o viata crestina in aceste vremuri grele?

A fost intrebat Iisus Hristos: Ce este adevarul? Mantuitorul a spus: Eu sunt viata, Eu sunt calea, adevarul si viata. Daca nu e cale, nu e mergere. Daca nu-i adevar, nu-i cunoastere. Daca nu-i viata, nu e vietuire. Eu sunt Cel Ce sunt. Asta scrie pe aureola. Cat am fost inchis la Aiud, 14 ani nu ne-am vazut unii cu altii, ne tineau izolati. Mare dar este sa il vezi pe celalalt. Sf. Macarie cel Mare a vazut o capatana de mort in padure. Si l-a intrebat: Ce ai fost? Si a raspuns: Popa idolesc am fost. Aveti vreo usurare? Voi unde sunteti? In iad, zice. Si aveti vreo usurare? Avem, cand te rogi tu pentru Egipt. E vorba de Macarie Egipteanul. Si ce usurare aveti? Ne vedem fetele unul cu altul. Si eu am simtit lucrul acesta cand eram in inchisoare, cand ne scoteau la ancheta, ne dadeau niste ochelari de tabla, pe deasupra cu sticla, ca sa para normal. Mie la un moment dat mi-a dat ochelarii si lipsea tabla aia. Dar nu am spus, ca daca spuneam, ma omora pe loc. Am tacut dar, ducandu-ma el de brat, am vazut inaintea mea la vreo zece metri ca ducea pe un detinut, alt gardian. Ei, am avut o bucurie deosebita ca am vazut unul de-al meu. Si atunci mi-a venit in minte bucuria de la scheletul pe care l-a vazut Macarie cel Mare. Nu va dati seama ce bucurie este!

Si omul isi pierde timpul acesta scump. Si moartea nu vrea sa-i faci o cafea. Nu-i de gluma. E o mare realitate. Deci atunci toata lumea se grabeste. Da-i tarziu, degeaba te grabesti, totul e sa pleci la timp. Daca ai stii ce te asteapta, nu-i nimic greu. Ori marea bucurie e vesnica, caci spune asa intr-un loc: Daca chinurile iadului sunt la nivelul zilei mortii, e destul. Ca esti constient, stii ce-ai facut, nu mai merge. Spui la duhovnic un pacat si vii cu o mie de scuze. Pai sa vedeti, daca nu era o situatie care m-a obligat… Incerci sa te scuzi, dar moartea nu te asteapta. Ganditi-va ca iadul, viata, ziua mortii nu sunt pe o mie de ani, pe veci. Pe veci, dragii mei, veci, caci spune iar intr-un loc asa: Ca daca stii ca exista vesnicie si nu iei nicio masura, meriti sa fii inchis in casa de nebuni. Nu iei nicio masura, cand stii ce-ai facut? Asa de usor te poti salva.

Si cum putem sa mai tinem rugaciunea?

Eu sunt intrebat toata ziua: Cum sa ne rugam, cum? Doamne, Doamne, Doamne, Doamne, daca zicem, e bun. Pentru ca Dumnezeu nu-i suparat pe noi atat de mult, cat pentru faptul ca suntem nepasatori. E suparat pentru asta Dumnezeu. Eu v-am facut si la Mine nu va ganditi. Eu va iau, eu va fericesc, eu va judec, nu va ganditi si la Mine deloc? Aceasta nepasare Il doare pe Dumnezeu. Ca orice mama careia nu-i plange copilul deloc ca sa-i dea tata. Ei, nepasarea asta e foarte dureroasa. Unde-i iubirea autentica? Deci intrebarea este: De ce n-ai iubit? Raspunsul e limpede: Pentru ca am urat, am dusmanit, si asta este ce ai bagat in traista vesniciei tale. Traistioara aia mica, nici aia nu e plina; din ea te hranesti o vesnicie intreaga, cu un simplu: Doamne, Doamne, Doamne, Doamne. Nu trebuie sa ne concentram pe rugaciuni lungi sau rugaciuni mistice. Aceea este a oamenilor mari. Noi suntem viermi, dar poate nici asa. Rugaciunea Doamne Iisuse e o rugaciune foarte importanta, de mare taina, dar sa fie tacuta. Pretinde lucrul asta, rugaciunea inimii: taina. Daca se poate, nici tu sa nu stii ca zici. Asa de tainica este. Ai rugaciuni Tatal nostru, ai psalmi. Si daca nu taci, ai vorbit fata de tine insuti, ca eu suflu si rasuflu. Dar nu te-ai intrebat: De unde e puterea aceasta? Rugaciunea inimii e o rugaciune foarte importanta si foarte bogata, foarte inzestrata, dar tainica. Daca ai vorbit este egal cu a mana oile la un cioban. Dar ala stie de ce le mana, tu nici nu stii ce faci. Am auzit si eu si zic ca e ceva decat nimic; dar tu esti departe de nimic. Rugaciunea inimii e viata ta: sufli si rasufli. Nu se vorbeste. Prezinti acest lucru, intri intr-o intimidate cu divinitatea: Doamne Iisuse, Dumnezeule, miluieste-ma pe mine pacatosul! Dar eu am redus-o pana la sa zic asa: Doamne, Doamne, Doamne Nu merge sa pacalesti. Spun Doamne, Doamne, dar pe toate fibrele, nu pe unde trece sangele vietii, sangele nevazut; nu sangele rosu, sangele duhului. Sa-mi spuneti unde gresesc si ma corectez. Cine poate sa se planga ca nu a stiut? N-ai stiut ca bat clopotele? Te intreb: De ce bat? Cheama viii, plange mortii si opreste vifornita. La o conferinta m-au intrebat: Ce melodie imi place? M-am pus in situatia sa nu stiu ce sa raspund, ca nici de astea de-ale lumii nu stiam sa zic o melodie, alte lucruri nu stiam, si mi-a dat in minte bataia clopotelor imi place, domnule. E o melodie cu semnificatie, nu-i o melodie pe pielea goala, asa, cum se obisnuieste la discoteci. Am auzi si eu, scuzati-ma, ca asa-i pe acolo. Sa nu socotiti ca sunteti fiinte neinsemnate si rugaciunile nu va sunt auzite. Niciun pui de gaina nu chiuie degeaba, closca imediat e acolo, atenta. Aveam la mama acasa o closca, si a iesit un pui negru. Si-l batea closca, si eu aveam necazpe closca ca nu crestea puiul ala. L-am prins, lam mangaiat, dar el, mititelul: tot la closca. Se ducea la mama lui. Asa imi zicea mamica mea: Numai mama sa nu fii. Te-a obligat, il suporti asa cum este, ca-i al tau. Dar el are legatura cu mama lui din pantece. El n-are constiinta rationala, el are constiinta instinctuala. El o intuieste si o cunoaste pe mama cu intuitia din pantece. Am vazut un copil care urla de speria tot cartierul. Toata lumea il lua in brate si nu tacea, cand a venit maica-sa, a tacut imediat. Il cunostea din pantece. Am avut un caine orb. Intr-o seara, am deschis poarta eu, am iesit la aerisire, asa, si un caine cat un magar de mare a sarit la mine, in strada. Fara sa stiu ca si cainele meu era alaturi de el acolo si stia ca eu sunt pe acolo. A iesit nestiut de mine din culcusul lui si s-a repezit la cainele acela. De ce l-a apucat nu stiu, dar urla cainele ala si astia se rugau de mine sa-mi chem cainele inapoi. Zic: Nu-l chem, nu-l chem inapoi, lasa sa te inteleptesti si mata. Un caine orb care mergea pe constiinta instinctuala, asa-i si copilul, el comunica cu mama din pantece. Comunica cu ea dar in pantece nu plange ca-i da ce trebuie. Fereasca Dumnezeu sa-ti bati mama. Nu se mai pune in discutie ca ma iubeste mama, ma traieste. Mama il supravegheaza cand doarme, nu cumva vreun purice sa-l trezeasca.

Referitor la educatia tinerilor, credeti ca ar fi viabila o alternativa de invatamant acasa? Invatamant crestin ortodox, ferit de minciunile de acum din manualele scolare.

Dar cand s-au invatat neminciuni? Daca ai un moment sa spui cand s-a invatat neminciuni, de ce nu executi? Draga, niciodata nu ai mancat maine pentru azi. Azi ai mancat pentru azi, maine mananci pentru maine. Dar nu pot sa spun ca mananc maine si pentru azi, aia nu prea merge. Astazi trebuie sa auziti cuvantul Meu, zice Mantuitorul. Sa nu va invarto?a?i inimile voastre. Si cuvantul e divin, nu e omenesc, adica pentru cine vorbeste, dar nici nu zici pentru cine latra. In tot cazul, tot te ingrijesti de viata aceasta dar nu dureaza decat astazi. Maine nu-i al nostru. Dumnezeu dispune. Orice clipa o traim ca vrea Dumnezeu. Si cand spune: Nu se misca fir de par fara voia Mea. Parul este foarte maleabil. Dintre toate organele omului, parul se misca cel mai usor la cea mai neinsemnata adiere de vant. Dar Dumnezeu, ca sa-l asigure, i-a dat radacina parului. Radacina asta este obiectul, subiectul vietii noastre. Va sa zica, tot ce gandim, Dumnezeu ne guverneaza. Stie tot, absolut tot, tot. De ce, de ce aceasta nepasare? Pe mine al treilea invatamant ma intereseaza. De ce? De ce nu ai iubit? Atata nepasare! Ce asteptati? Prepelite sa zboare pe sus? Au fost si acestea niste adevaruri prepelite fripte. Dar tu nu esti evreu, ca numai evreii se gandesc ca au fost favorizati inaintea a toate neamurile, dar ajung la Rastignire si li se infunda acolo. Mi-ai mancat prepelitele si m-ai pacalit.

Ce spuneti ca mai marii statului vor sa legalizeze prostitutia si drogurile?

Acesta-i actul de moarte al lor. Fereasca Dumnezeu! Dar este omul liber sa faca ce trebuie. Nu i s-a dat lingura s-o duca la ureche, ci s-o duca la gura. Treaba lor Eu nu fac ancheta. Eu m-am calugarit. Si va spun sincer, nu mai pot de bucurie. Am 96 de ani, am fost un baiat bogat in viata mea, aveam masina acum 8 0 de ani si le-am lasat cu multa placere; sunt acum fericit. N-am nicio obligatie decat constiinta care ma indeamna sa am un act de prezenta.

Parinte, spuneti-ne un cuvant pentru calugarie.

E cel mai minunat lucru in creatie. In creatie, nu in lume; peste ingeri. Taierea voii asta inseamna, lupta cu Dumnezeu si trebuie sa-L biruim. E un paradox. Cum sa-L birui pe Dumnezeu? Facand ce spune El. L-ai biruit, daca faci ce spune Dumnezeu. Sa fii fericit pentru ca e cel mai minunat lucru in creatie. Sf. Grigorie de Nyssa spunea despre om ca este coplesitor de neinteles. Dumnezeu are taine necunoscute nici de ingeri despre om. Ingerii nu cunosc toate ale omului si diavolul pune cu ravna nemaipomenita toata miscarea lui, sa ne iasa din cap ca suntem in asemanare cu Dumnezeu. Treaba dracului, dar noi asa suntem creati, singuri in creatie. Ca ingerii au daruri deosebite, e altceva, dar chip si asemanare suntem numai noi. Mantuitorul a luat chipul si asemanarea omului, care inseamna Dumnezeu vazut. Dar culmea, culmineaza prin monahism. Asa ca monahismul are o comparatie nemaipomenita, de neegalat. Sf. Grigorie de Nazianz, teologul, are vorba asta: De orice cuvant in plus vom da raspuns. Si cu atat mai mult de orice cuvant rusinos. Si zic eu: si cu atat mai mult de orice cuvant dusmanos, stricacios, tiranic. Omul e facut de Dumnezeu cu chip si asemanare, singur in creatie. Si e destul. Mantuitorul s-a facut om ca era Dumnezeu. N-a iesit prin asta din Dumnezeire, s-a dus tot la neamul lui, care-i omul. Dar va spun, culmineaza prin monahism. Monahul se leapada de sine. Si zice: lasa si tata si mama si frati, si surori, si copii. Placerile vietii, le mai sictirim, pentru ca am apucat pe un drum. Unii zic: Vorbesti degeaba, parinte. Viata-i alta. Este, dar sa stii ca esti cazut. De unde ai cazut, prostule? Credeti fratiile voastre ca Adam a fost creat de Dumnezeu handicapat, cum a dovedit-o? L-a facut perfect. Dovada ca el rezista, si cand zice: Dumnezei sunteti, nu zice decat catre fiii lui Adam. Nu va descurajati de viata, nu faceti greseli, care nu se mai pot repara. I-am spus si episcopului lucrul acesta: Mai, nu face greseli sa nu te mai poti apara. Asa ca sa multumiti cu fata la pamant ca sunteti calugari. E cel mai mare lucru in creatie. In creatie, nu in lume, peste ingeri. Pentru ce gresim totul se plateste, ca s-a angajat dumnezeirea. Adica, a gresit Dumnezeu? Adame, ce-i cu tine acolo? Asa ca ce mai putem salva este prin monahism. Uite, vin la mine fete, care dupa ce se marita zic: Parinte daca stiam ce ma asteapta, nu ma mai maritam. Pai nu tiam spus eu? Dar nu contam atunci, acum contez. Dar eu va spun: sunt foarte bucuros ca sunt calugar. N-am gresit chiar daca am suparat pe mamica. Dar sunt linistit de strambatatea asta care i-am facut-o. I-am spus: Mamica, trebuie sa vina toti aici. Fara sa-mi dau seama ca dialogul acesta l-a avut si Sf. Ioan Gura de Aur cu mama lui. Vrei sa ma lasi a doua oara vaduva? i-a zis, si el s-a aparat. Daca sunteti nepasatori degeaba. Adica Ce n-am facut eu, zice Dumnezeu, ca sa va salvez? Dar esti liber. Dracul n-a murit, adica nu s-a indracit pentru ca nu l-a facut liber Dumnezeu, ci pentru ca l-a lasat liber. Si asta e libertatea, ea trebuie aureolata, nu in nepasare. Dar ce ne pasa noua ca suntem alaturi de Maica Domnului? Dumnezeu la Craciun ne-a daruit pe Fiul Lui. Si omenirea I-a daruit pe Maica Domnului. Un ucenic a intrebat pe parintele lui: Ce e smerenia? Si parintele ia spus asa: A te vedea pe tine sub toata faptura, fiule; toata faptura, si viermele e faptura. Cum sa te vezi sub vierme? Tu, cu nume asa de maret, cu limba care vorbeste, nu numai care musca? Da, dragii mei, dar a avut dreptate batranul pentru ca viermele isi cauta viata, continuu. Nu se uita la timp, el isi cauta viata lui si ce-i trebuie lui.

Cum va rezista neamul romanesc?

Va avea neamul romanesc, dupa parerea mea, o mare misiune. De ce? Nu pentru ca am avut un Stefan cel Mare in Moldova, un Mihai Viteazul pe care-l sustin cu tot sufletul, in partea astalalta si Vlad Tepes. Nu pentru asta. Ci pentru ca neamul romanesc nu a uitat bataia clopotelor. Daca tu cauti viata ca un vierme, primeste plata, dar de vierme. E coplesitor, zice sfantul Grigore, caci invinge aspectele nevazute ale vietii, ale existentei pozitive ale vietii. Daca reusiti sa suportati lumea asa cum e, ati iesit din categoria viermilor; intrati in categoria omului. Si nu-i usor. De aceea am vrut sa va vad si eu, ca sa va traiesc. Ca nu-i de-ajuns sa ma iubesti, trebuie sa ma traiesti. Orice roman are o miscare interioara trecatoare, dar o are cand aude bataia clopotelor. Pentru ca Romania nu a dus niciodata un razboi de avangarda, adica de inaintare, ci de avanpost, de aparare. Avem voie sa ne aparam. Si ?ara romaneasca nu a vrut nicio palma de pamant sa ia de la vecini. Atacata din toate partile: ba de unguri, ba de rusi, ba de turci si de greci. Toti vor sa traga de noi. Si a trecut un grup, cantand nu in cuvinte romanesti, ci unguresti si un oarecare Otto, cu care faceam fotbal impreuna. Mai, Otto, tu esti ungur? Da!, asa cu emfaza la mine. Ati uitat ca sunt si eu roman. Si m-am suit pe banca aia si am vorbit o jumatate de zi si m-a facut primar in orasul ala. In trei zile am scos toti ungurii de-acolo, asta am facut in primul rand. Cu nicio conditie, nici nu am vrut sa stau de vorba. M-au dat in judecata. Revenise axa: Budapesta Bucuresti Zarnesti. Bineinteles ca nu m-am jucat cu viata mea, dar aveam o raspundere de roman. M-au condamnat bineinteles, dar nu s-a aplicat. Asta era la Brasov. Dar pe urma i-am pus si eu in miscare. La proces a venit o parte din oras, plus cetatile de-acolo. Si-am zis: Mi-am facut datoria. Si m-a luat Aiudul Deci pregatiti-va sa rezistati unde nu va e voia, printre pietre. Dragii mei, trebuie sa alergam dupa doua lucruri. De ce Mantuitorul a spus sa fiti intelepti ca serpii? De ce a ales animalul acesta atat de fioros, de inspaimantator sarpele? V-ati gandit vreodata? Sarpele nu moare, orice i-ai face, numai daca-l lovesti in cap. Asadar, fereste capul! Fiecare a vazut un sarpe si si-a dat seama ca daca nu il loveste in cap tot nu moare si Mantuitorul e capul nostru si trebuie pazit cum isi pazeste sarpele capul. Nu fugi la Hristos, ai pierdut tot! Cine este Hristos? Eu sunt Cel ce sunt este. El e totul. Deci de aceea sa fim intelepti ca serpii. Dar acuma am pus mana pe vierme. Ce inseamna ca am pus mana pe vierme? Ma rog sa ma ia si pe mine in plimbarea lui. Sa caut si eu viata. Sunt calugar si va rog sa ma scuzati, nu va invit ca sunteti neputinciosi, dar dac-ati indrazni, e cel mai mare lucru: calugaria.

Extras din revista Atitudini, nr. 10

Posted in Ortodoxie si Romanism | Tagged , | Leave a comment

Un Sfant al Inchisorilor: Parintele Arsenie Papacioc – Arsenalul si planul de foc al luptei duhovnicesti cu diavolul

Posted in Ortodoxie si Romanism | Tagged , | Leave a comment